Din ce se aude prin curtea guvernului, se pare că anul acesta ar fi ultimul în care Alexandru ne-ar mai putea strânge în jurul unei cauze. Dacă acum ceva timp încă mai credeam că societatea va da o mână de ajutor pentru includerea copiilor/ adolescenţilor/ adulţilor/ autişti în lumea reală, cu bune şi cu rele, dar lângă toţi ceilalţi, începând de anul viitor se pare că nu va mai fi posibil.
Nu ne-am pierdut optimismul, departe de noi astfel de gânduri, dar am înţeles că trebuie să căutăm singuri soluţii, aşa cum am făcut-o în mare parte şi până acum.
Nu ne-am pierdut optimismul, departe de noi astfel de gânduri, dar am înţeles că trebuie să căutăm singuri soluţii, aşa cum am făcut-o în mare parte şi până acum.
Alexandru a grăbit ritmul, a păşit în adolescenţă mai repede decât ne aşteptam. Altele-s problemele acum, dar continuăm terapiile, facem progrese, unele micuţe altele spectaculoase şi vom căuta în continuare soluţii.
Ca şi în anii trecuţi vă invităm să ne fiţi alături prin acei 2% din impozitul pe salariu aferent anului 2017. Declaraţia de susţinere o găsiţi aici:
Vă mulţumesc în numele lui Alexandru, părinţii !
De asemenea, formularul completat se poate trimite catre noi sau se poate scana si transmite pe oricare din adresele de e-mail: cristina.florescu.iw@gmail.com sau laurentiu.florescu@yahoo.com. Le vom depune noi!